Tulburările de personalitate sunt structuri dizarmonice ale psihicului determinate de un tipar stabil de trăiri interioare și de comportament care deviază marcant de la normele culturale ale mediului în care trăiește persoana.
Manifestările tulburării de personalitate sunt persistente și rigide, sunt de lungă durată, nu se datorează altor modificări de boală, consum de substanță, afecțiuni medicale. Cauzează disconfort semnificativ clinic în funcționarea interpersonală, în cogniție, afectivitate și controlul impulsului.
Caracteristic tulburărilor de personalitate sunt imaturitatea și fixația (fantezii fixe). Aceste tulburări sunt acceptate de ego, persoana nefiind pe deplin conștientă de impactul asupra celorlalți, de aceea nici nu tinde să solicite ajutor (ego–sintonice şi nu ego–distonice). De asemenea, persoana caută să schimbe mediul, nu să se schimbe ea însăşi (alloplastice şi nu autoplastice).
Tulburările de personalitate se pot înrăutăți în preajma unor evenimente traumatizante sau dificile, pot genera tulburări severe, fiind diagnosticate la vârsta adultă (după 18 ani/26 ani).
Mecanismele de defensă împotriva impulsului intern şi a stresului extern includ:
- fantezia (schizoizii pot să pară distanţi şi să îşi creeze lumi şi prieteni imaginari)
- disocierea (histrionicii par dramatici, superficiali emoţional, afectele neplăcute sunt înlocuite cu unele plăcute)
- izolarea (la obsesivi-compulsivi faptele sunt reamintite fără afect)
- proiecția (pentru paranoizi, simţămintele neacceptate sunt atribuite altora)
- scindarea (la borderline aţii sunt văzuţi drept în totalitate buni sau în totalitate răi)
- întoarcerea împotriva sinelui (eşec intenţionat, acte auto–distructive; comportament pasiv-agresiv față de alții)
- acting-out (pentru antisociali, dorinţele sau conflictele sunt exprimate prin acţiune, fără afect)
Prevalenţa este de 6–9%, posibil chiar până la 15%; femeile şi bărbaţii sunt egal afectaţi, existând și o posibilătransmisiune genetică.
Tulburările de personalitate se schițează în copilărie (deviere marcată de la dezvoltarea normală, precum tulburări de conduită), se cristalizează la adolescență (tulburări de comportament) și însoțesc persoana toată viața. Însă NU toate tulburările de comportament devin tulburări de personalitate la vârsta adultă.
Cauzele tulburărilor de personalitatepot fi biologice (genetice, leziuni perinatale, encefalită, traumatisme craniene):
- trăsăturile impulsive se asociază cu niveluri crescute de testosteron;
- mişcările oculare sacadice se asociază cu introversia, stima de sine scăzută, retragerea socială şi cu tp schizotipală;
- nivelurile ridicate ale endorfinelor se pot asocia cu caracteristici flegmatice;
- nivelurile joase ale acidului hidroxiindolacetic se asociază cu tentativele de sinucidere, impulsivitate şi agresivitate.
Există și cauze care apar în istoricul dezvoltării, atunci când sunt dificultăţi interpersonale şi probleme familiale (abuz, incest, neglijare, boală).
Clasificarea tulburărilor de personalitate:
Conform ICD-X: F60.0 – Tulburarea de personalitate paranoidă F60.1 – Tulburarea de personalitate schizoidă F60.2 – Tulburarea de personalitate dissocială F60.3 – Tulburarea de personalitate emoţional-instabilă .30 de tip impulsiv .31 de tip borderline F60.4 – Tulburarea de personalitate histrionică F60.5 – Tulburarea de personalitate anankastă F60.6 – Tulburarea de personalitate anxioasă (evitantă) F60.7 – Tulburarea de personalitate dependentă F60.8 – Alte tulburări specifice de personalitate F60.9 – Tulburare de personalitate nespecificată F61.0 – Tulburare mixtă de personalitate F61.1 – Modificări stânjenitoare de personalitate
Conform DSM5:
- Cluster A – bizari, excentrici: tulburarea de personalitate paranoidă (neîncredere, suspiciune), tulburarea de personalitate schizoidă (detașare emoțională), tulburarea de personalitate schizotipală (gândire magică)
- Cluster B – dramatici, emoționali, eretici: tulburarea de personalitate antisocială (lipsa îngrijorării față de ceilalți, probleme cu legea), tulburarea de personalitate borderline (relații instabile, emoționali, încredere în sine slabă, impulsivi), tulburarea de personalitate histrionică (caută atenția permanentă, emoționali), tulburare de personalitate narcisistă (egocentrici, nevoie de a fi admirați, nu suportă criticile)
- Cluster C – anxioși, temători: tulburarea de personalitate evitantă (inhibare, evitarea situațiilor), tulburarea de personalitate dependentă (submisivi, se agață), tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (ordine, perfecțiune, control)
Evaluarea tulburărilor de personalitate:
Teste psihologice: testele neuropsihologice, EEG, CT ; Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota–2 (MMPI–2), Millon (MCMI-III), SCID-5, Chestionarul Woodworth Mathews, Testul de Apercepţie Tematică (TAT), Testul Rorschach, Testul Desenează o persoană ș.a.
Evoluția tulburărilor de personalitate:
Tulburările de personalitate pot fi stabile, se pot deteriora sau se pot ameliora, astfel:
- borderline și antisocială „se maturizează”, manifestările se estompează odată cu vârsta;
- narcisistică, dependentă și pasiv-agresivă rămân constante sau chiar se exacerbează cu vârsta;
- schizotipală și tp obsesională sunt mai bine tolerate social, ele rămânând neschimbate pe parcursul vieții.).
- Există o tendinţă către dezvoltarea de tulburări de pe Axa I (DSM).
Tratamentul tulburărilor de personalitate
Motivaţia terapeutică este scăzută, tratamentul nefiind solicitat decât atunci când consecințele impun nevoia unei schimbări (depresie sau anxietate), iar comportamentul afectează negativ propria viață sau a celor din jur.
Sunt utilizate modalităţi multiple şi uneori mixte: psihoterapie psihanalitică, psihoterapie suportivă, terapie cognitivă, terapie de grup, terapie familială, spitalizare, farmacoterapie.
Complicațiile tulburărilor de personalitate sunt suicidul și decompensările depresive, anxioase sau chiar psihotice (în special în tulburarea de personalitate paranoidă).
DSM-5, ICD-X, Kaplan