Tulburările anxioase la copii și adolescenți

Tulburările anxioase reprezintă îngrijorări permanente referitoare la evenimente prezente sau viitoare, care se pot manifesta prin reacții

  • comportamentale (fuga și evitarea),
  • cognitive (autoevaluare globală negativă),
  • fiziologice (bătăi rapide ale inimii, respirație accelerată, tremurat).

Tulburările anxioase sunt determinate de factori genetici, temperament (inhibiția comportamentală), stilul de comunicare, educația oferită de părinți și istoricul relațiilor de atașament.

Fobiile specifice

Frica intensă și persistentă față de obiecte sau situații circumscrise, fără o bază rațională.

Adesea obiectul sau evenimentul este evitat, expunerea la el putând produce reacții fiziologice semnificative precum amețeală, respirație întretăiată, creșterea ritmului cardiac și chiar leșin.

Frica se dezvoltă în jurul anticipării unei posibile răniri (de ex., frica de câini este frica de a nu fi mușcat) și afectează în mod semnificativ funcționalitatea. Fobia persistă cel puțin șase luni.

Anxietatea de separare

Sentimente intense de detresă inadecvate stadiului de dezvoltare care persistă cel puțin patru săptămâni.

Copilul trebuie să fi manifestat o îngrijorare excesivă cu privire la despărțirea de persoana apropiată care are grijă de el, în cel puțin trei dintre următoarele moduri:

  • teama că persoana respectivă ar putea muri în urma unui accident sau prin rănire;
  • preocuparea excesivă în ceea ce privește o despărțire anticipată în viitor;
  • refuzul de a merge la școală; teama de a fi singur, fără persoana respectivă;
  • reticență la ideea de a dormi singur sau departe de casă; coșmarurile pe tema despărțirii și acuzele fizice repetate (dureri de cap, de stomac).
Anxietatea generalizată (GAD)

Îngrijorările nu se concentrează asupra unui obiect anume, ci se manifestă o neliniște permanentă în legătură cu familia, prietenii, școala, sănătatea și performanța lor în general, prin incapacitatea de a controla îngrijorarea resimțită.

Dispoziția anxioasă trebuie să fi fost pervazivă (mai multe zile la rând) în decursul a șase luni și să fi cauzat importante deficite de funcționare adaptativă în sfera școlară, socială sau a relațiilor de familie.

Copiii cu GAD pot fi foarte cuminți și ezitanți în unele activități, din cauza tendințelor de perfecționism și au nevoie de reasigurare excesivă din partea celorlalți.

Fobia socială

Se dezvoltă în jurul fricii pervazive de a nu se face de râs, ceea ce duce adesea la evitarea situațiilor sociale sau de manifestare în public.

Teama irațională nu poate fi controlată, iar stânjeneala vizează mâncatul, băutul, scrisul în public, persoana temându-se că ceilalți vor remarca tremurul nervos, roșeața sau problemele de respirație.

Copiii și adolescenții cu fobie socială pot răspunde prin reacții de evitare (absenteism), comportamente de fugă (mai degrabă, preferă să meargă la sala de lectură, decât la sala de masă), autoaprecieri negative și excitație fiziologică sporită (disconfort și acuze somatice). La copiii mai mici, apar accese de furie, plâns, amorțire sau refuzul de a avea contacte sociale cu persoane nefamiliare.

Pentru diagnosticare, manifestările trebuie să fi persistat cel puțin șase luni și să fi afectat în mod semnificativ funcționarea, precum și 1

  • dovezile unei interacțiuni sociale normale cu persoanele apropiate,
  • teama pervazivă în relațiile cu copiii de aceeași vârstă și cu adulții.
Tulburarea de panică cu și fără agorafobie (teama de spații publice)

Teamă intensă copleșitoare și ireprimabilă, care acaparează gândurile, sentimentele și senzațiile persoanei. Atacurile de panică sunt bruște și acute, durând în jur de 10 minute.

Cauzele și evoluțiile pot fi diverse: transmiterea de la părinte la copil, activitatea neregulată a neurotransmițătorului noradrenalină, rezultatul unor interacțiuni între temperament (reactivitate sporită la stres și inhibiție comportamentală) și problemele de atașament (stres la separare).

Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD)

Obsesii recurente și intruzive (gânduri iraționale) și/sau compulsii (comportamente incontrolabile) care durează cel puțin o oră pe zi și afectează funcționarea normală cotidiană a individului.

La copii cu OCD, ritualurile și compulsiile se intensifică odată cu înaintarea în vârstă. Obsesiile și compulsiile se dezvoltă în general în patru direcții:

  • contaminarea (spălatul pe mâini),
  • siguranța (verificarea),
  • preocuparea pentru ordine și simetrie (aliniere),
  • ritualuri de numărare sau atingere.

Uneori copii cu OCD au rezultate școlare slabe din cauza tendințelor perfecționiste sau de îngrijorare.

Psiholog Ana Tatu

Comentariile sunt închise.